sâmbătă, 2 aprilie 2016

primarii Romanului

PRIMARII  ROMANULUI  DIN PERIOADA 1864 - 2016[1]

                                       Dr. ing.  Măzăreanu Ion
                                          Prof. Rusu Dana Cristina
                                                        Colecţionar Reţeanu Toma-Tudor
Un primar (din latina vulgară  primarius, însemnând "primul, principalul") este un politician care are rolul de autoritate executivă oficială din cadrul Consiliului Local al municipalității. În lume există o varietate de legi locale și obiceiuri în ceea ce privește puterile și responsabilitățile primarului, cât și în privința metodelor de a ajunge primar.
În D.E.X. cuvântul PRIMĂRÍE e definit ca ,,Organ local al puterii administrative în municipii, orașe și comune; clădire în care primarul își exercită funcția.” De aceea prezentăm fotografiile primăriei  din trecut (clădirea se afla vis-a-vis de biblioteca municipală; dar primăria a funcţionat și acolo o perioadă) și primăria actuală.
În anul 1851 Eforia orașului Roman și-a schimbat denumirea în Sfatul Orășenesc Roman, iar prin legea de organizare comunală din 31 martie 1864 (promulgată de Al. I. Cuza) s-a numit Primăria Orașului Roman. Sub această denumire instituţia a funcţionat până în aprilie 1949, când s-a transformat în Comitetul Provizoriu al Orașului Roman. (1)
Prin Legea rurală din 11 iunie 1862 se reglementa diferențiat administrația urbană de cea rurală, prin crearea comunelor urbane și comunelor rurale. Se înființa pentru prima dată comuna rurală, condusă de primar și dotată cu personalitate juridică proprie. Primarii comunelor rurale erau aprobați de prefect, iar cei ai comunelor urbane erau numiți de domn.
În România atribuţiile primarului au fost stabilit prin constituţiile din anii 1868, 1923, 1938, 1848, 1952 și 1991; precum și anumite legi.

Astfel Legea comunelor nr.394 din anul 1864 prevedea la capitolul 1 (formarea comunei) următoarele articole (cu exprimarea de atunci):

,,Art. 1. Toate satele, oraşiele şi orăşielele (tergurile) României, voru forma pe viitoriu comune indipendinte, supuse legei de fatie.
Comunele se înpartu în comune rurale, compuse din unul sau mai multe sate cătune etc. şi În comune urbane, adică oraşie şi orăşiele.
Art. 2. Comuna îngrijesce singură interessele sale şi se administră de sine în marginea legiloru. Ea formediă o personă juridică. In fiecare comuna urbana sau rurala se alegea dintre alegatorii comunei primarul comunei, care era aprobat de prefect iar in cele urbane de domnitor.”

Constituţia R.P.R. din anul 1948 (2) legifera consilii populare locale, care alegeau un comitet executiv și un prim-secretar:
,,Art. 75. - Teritoriul Republicii Populare Române se împarte din punct de vedere administrativ, în: comune, plași, judeţe și regiuni. Prin lege se pot aduce modificări acestor împărţiri.
Art. 76. - Organele locale ale puterii de Stat sunt consiliile populare locale.
Art. 77. - Consiliile populare locale sunt organe reprezentative, alese pe 4 ani, prin vot universal, direct, egal și secret.”

În constituţia din 24 septembrie 1952 apare denumirea de sfaturi populare:
,,Art. 51. Organele puterii de stat în regiuni, raioane, orașe și comune sunt Sfaturile Populare ale oamenilor muncii de la orașe și sate.
Art. 52. Sfaturile Populare se compun din deputaţi aleși pe timp de doi ani de către oamenii muncii, cetaţeni ai Republicii Populare Române, din regiunea, raionul, orașul și comuna respectivă.”
Prin constituţia R.S.R. din 1965 (3) se revine la consiliile populare.
Prima atestare documentară a Romanului este Uricul (4) din 30 martie 1392 (hrisov de danie către Ionaş Viteazul, în care a fost scris "în cetatea noastră, a lui Roman voievod"), numele oraşului fiind preluat de la numele voievodului Roman I Muşat (1392-1394). Ziua documentară a orașului este celebrată în fiecare an prin manifestări culturale. Dar s-au stabilit și zilele municipiului prin Statutul municipiului Roman, în perioada 15 – 21 mai, prima ediţie desfăşurându-se în anul 2010.
Între secolele XV – XVI, oraşul Roman era cunoscut sub numele de "Târgul de Jos", el fiind şi reşedinţa "Ţării de Jos". Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a Moldovei. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce priveşte numărul de negustori.
În 1834 oraşul devine capitala judeţului Roman. În anul 1845, Romanul figura printre primele 5 oraşe importante ale Moldovei. Unirea Principatelor Române a imprimat oraşului o activitate febrilă, Romanul fiind un puternic centru unionist. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Romanul era comună urbană și avea 14019 locuitori ce trăiau în circa 2500 de case.
municipiul Roman (declarat la 17.II.1968) este acum, din punct de vedere demografic, al doilea oraş din judeţul Neamț şi între cele mai mari municipii din ţară care nu au funcţia de reşedinţă de judeţ, cu o populaţie stabilă de 50.713 locuitori, conform Recensământului General al Populaţiei din anul 2011, în timp ce Institutul Național de Statistică prin fișa localității pe anul 2012 indică o populație stabilă de 65.205 locuitori, valoare apropiată de datele Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Neamț (71400 locuitori).  Din punct de vedere etnic, populația românească reprezintă 88,3%, restul fiind reprezentat de alte etnii: rromi, ruși lipoveni, italieni, greci, armeni, germani, evrei, maghiari, ucraineni 

         Pentru Roman în fruntea urbei s-au aflat mai multe primari (la unii primari nu se cunosc anii în funcţie), redaţi pe 3 perioade istorice. Lista lor se găsește pe Wikipedia (internet), dar prin cercetările noastre a fost mult îmbunătăţită.
Perioada domniei lui Al. I. Cuza și cei 4 regi ai României
Primari despre care se dau detalii în textul articolului:
Ioan C. Agarici             1864-1867
Th. Gheorghiu              1875
Paul Străjescu               1876
Gheorghe H. Vucenic   1880
Gh. Morţun                   1884
Pandele Grigorescu      1884- 1886
Pastia                             pe la anul 1895
Gheorghe I. Drăghici    1887-1898
Mauriciu Riegler           1905-1907
Emanuel Manea             anii primului război mondial
Alois Decker                 1918
C. N. Roiu                    1919
Gheorghe Laur              1921-1922      
Theodorescu Sandu - înainte de anul 1933
Constandache C.  
Gheorghe Moisini         1933-1937
Neculai C. Pipă             1942-1944
C. A. Dimitriu                oct.1944 – mai 1945
                                     
Alţi primari menţionaţi pe internet sau alte surse (așezaţi alfabetic după numele de familie):
Atanasiu Ștefan
Buzdugan N. pe la anul 1875
Drăghici I. Gheorghe (a rostit discurs la înmormântarea primarului Paul Străjescu)
Fundăcescu Mihai - căpitan
Grigorescu Pandele
Morţun V. Alexandru
Solomon N. - doctor
Stepleanu Vasile
Strătescu Paul  (n.1849-d.1897)
Zamfirescu Ion

La muzeul din Vila Hogaș se află fotografia din anul 1895 cu primarului Pastia (fără a fi precizat alt nume și negăsind în alte surse de documentare).

         Perioada comunistă (președinţii sfatului popular orășănesc și primii-secretari ai Comitetului municipal P.C.R. Roman)
Constantin Dimitriu 1944-1945,                  
Clement Alexandru,                                
Nicolae Hanganu,                                        
Rotaru Gheorghe 1950-1952,                      
Constantin Rusu 1952-1955,                       
Răileanu Gheorghe 1955-1957,  
Nicolae Hanganu 1958-1960, 
C. Cainer 1962
Ioan Bârjoveanu1963-1965,
Gherghel Anton 1968-1969,
Ion Vlad 1969-1979,
Marin Apetrei oct.1979-aprilie 1985,
Gheorghe Lețu ( 1988- ian 1990)

          Perioada post-comunistă

Constantin Rugină 1990,
Mihai Macrinici 1990-1991,
Vasile Adăscăliței 1991-1992
Ioan Vlad 1996-2000,

În cele ce urmează vom prezenta câteva date despre fiecare primar (acelea care s-au găsit pe internet sau alte surse de documentare).

         Primarii din perioada Cuza și Regatului României

Ioan C. Agarici (n. 1825, Valea lui Bosie, comuna Stroiești, județul Fălciu (azi Vaslui) – d. 27 septembrie 1895, Roman) a fost un om politic, primul primar al orașului Roman (1864-1867). S-a născut în familia lui Constantin Agarici și Ecaterina, născută Gherghel. La majorat, anii 1845, Ioan C. Agarici se stabilește în orașul Roman. În anul 1858 a fost numit membru de ședință la Tribunalul Roman. În anul 1864, când s-a introdus noua lege comunală, din inițiativa lui Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, Ioan Costache Agarici a fost ales cel dintâi primar al urbei Roman. În anul 1867 a fost ales deputat, făcând parte din Adunarea Națională până în anul 1879, apoi în Camera de Revizuire din anul 1879 până în 1883. A fost membru al Partidului Liberal, iar în Cameră unul din membrii marcanți, ulterior fiind ales în demnitatea de vicepreședinte al Camerei sub I. C. Brătianu. Comunitatea evreiască din Roman consemnează faptul că în timpul cât acesta a fost primar au fost construite un templu și o școală iudaică în această urbe.  Ioan Agarici, primul primar al oraşului Roman, a murit subit de o boală de inimă, un an mai târziu după moartea fiului său Constantin, la 27 sept. 1895. A fost bunicul eroinei Viorica Agarici, prin fiul sorei sale Ortansa (Ion C. Agarici – inginer agronom) .
Th. Gheorghiu era primarul Romanului la anul 1875, fiind menţionat de Cornelia Gherman și Doru Mihăiescu în cartea ,, Biserica Sf. Gheorghe din Roman 1768-2008 (6). Preotul Drăgan care a slujit la această biserică (1854-1900) menţiona: ,,Pentru că primăriile de atunci au înfiinţat un buget care prevedea mari cheltuieli …Primăria Roman a numit  epitrop pe preotul A. Berescu. Acesta avea îndatorirea de a face reparaţiile trebuitoare bisericii, mai ales că acoperișul intrase în stare de putrefacţie. …am stăruit și am primit o condică legal parafată și sigilată de primăria Roman, primar fiind dl. Th. Gheorghiu, pentru stângerea de ofrande …anul 1875.”
N.a. La altă pagină autorii îl numesc pe primar Atanase, dar cu același nume de familie; ceea ce credem că există undeva o greșeală.
Paul P. Străjescu (22.XI.1848 Iași - 8.II.1887), fiul serdarului Petre (Petrachi) Străjescu şi al Eugeniei Mavrogheni (sora după tată a ministrului Petre Mavrogheni) a fost judecător şi avocat, primar al oraşului Roman (1876), deputat liberal în două legislaturi (1883-1884). A fost căsătorit cu Olimpia Makarovitsch, fiica lui Vasile (1810-1891, fiul lui Ion Makarovitsch şi al Ecaterinei Haşdău) şi a Ruxandrei (1815-1868, născută Kuharsky). Biografia sa este redată în necrologul din Ziarul Romanu din 15 februarie 1887 (7). Mormântul său este situat pe aleea principală a cimitirului "Eternitatea".[2] A fost cumnat cu generalul de divizie Gh. V. Makarovitsch (3.IX.1843-30.IV.1930, erou al Războiului de Independenţă, decorat cu Legiunea de Onoare franceză, director în perioada 1881-1894 al Şcolii de Fii de Militari din Iaşi, prima instituţie de învăţământ militar din Ţările Române.
Primar de Roman între anii 1887 - 1898, Gheorghe I. Draghici a luptat pentru construirea unui local în care sa funcţioneze, mai târziu, Liceul "Roman-Voda" din Roman. Numele său este menţionat și lăudat în cartea "Pagini din istoria Liceului «Roman-Vodă»".
Gh. H. Vucenic, fost primar (și în anul 1980) de Roman și a oferit, la decizia obștei, numele său unei străzi din oraș. După anul 1989, fosta stradă Vucenic și-a schimbat  numele în "Ciupitu", romașcan erou în Revoluţia din decembrie 1989. Mormântul fostului primar se află în Cimitirul Eroilor. 
Primarul Vucenic spunea despre G. Radu Melidon la numirea ca profesor la gimnaziul Roman: ,,(…) nu se pot enumera aice toate meritele acestui bărbat, menit de natură a servi şcoalei (…) noi trebuie să fim mândri a avea în societatea noastră un aseminea bărbat şi cu mai multă mândrie, căci e romaşcan”. Ministrul Spiru Haret a comunicat profesorului Nicolae Condrea Sabin, directorul de atunci al Gimnaziului, că domnul Gh. Radu Melidon este recunoscut de minister ca profesor suplinitor la catedra de istorie dela gimnaziul din Roman. În ziua de 2 aprilie 1885 G. Radu Melidon a dăruit Primăriei Roman, 228 de volume menite, cum spunea în actul de donaţie, să formeze începutul unei biblioteci publice în oraşul său natal.
Biserica ortodoxă din cimitirul municipiului Roman, cu hramurile “Schimbarea la Faţă” şi “Sfinţii 40 de mucenici” este construită între anii 1883-1884 din fondurile adunate de la credincioşi de către preotul Andrei Berescu şi din subvenţiile primite de la Primăria Roman. 
La data de 23 octombrie 1880 ia fiinţă comitetul ad-hoc pentru supravegherea şi administrarea lucrărilor de construcţie a unei capele în “cimitirul obştescu al urbei Romanului”, precum şi a dependinţelor imperios necesare. La cererea expresă a membrilor Consiliului comunal, preşedinţia acestui Comitet este preluată de P. S. Episcop Melchisedec Ştefănescu, Episcop al Eparhiei Romanului. Din acest Comitet mai fac parte George Vucinic – primar, Ioan Agarici – deputat în Camera Legislativă, Costin Brăescu – senator, Ioan Ştefănescu – Preşedinte al Comitetului Permanent al Consiliului judeţean Roman şi Grigore Roiu – Avocat al Statului.

Gh. Morţun primarul Romanului anunţa licitaţii în ziarul Romanu din 9 sept. 1884. Anunţul nr. 3174 ,, …pentru darea în antepriză a reparaţiei localului Primăriei” , iar în anunţul 3179 ,,Această comună urmează a inteprinde pavarea și canalizarea stradelor”.

Pandele Grigorescu a fost primarul Romanului în perioada 1884-1886. A fost medic al orașului și judeţului (doctor în medicină de la Univeritatea Montpellier) și a avut clădirea unde este astăzi Muzeul de artă Roman. Apoi clădirea a intrat în posesia avocatului Constantin Roiu din anul 1922 (nepotul acestuia).
În ședinţa din 11 aprilie 1885 se admite înfiinţarea unei biblioteci publice, iniţiată și finanţată de George Radu Melidon (8).

Pastia – primar la anul 1895 conform fotografiei din muzeul Hogaș (la stânga). Împreună cu el se află Lazăr Dimitriu – consilier (la dreapta) și Noel Didier Meilz – directorul liceului din Roman (în picioare).
Lazăr Dimitriu a fost tata primarului C. A. Dimitriu (1944-1945) şi era căsătorit cu Smaranda, născută Sterea (din familia lui Constantin Stere). Era negustor şi avea magazinul pe strada Ștefan cel Mare, colţ cu strada Gh. Asachi, casă mare cu etaj, imobil astazi demolat. A fost consilier comunal şi personaj important în urbe. A deţinut şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ Roman. A susţinut şi sponsorizat înfiinţarea unui gimnaziu în oraşul Roman, actualul liceu „Roman-Vodă”. Este înmormântat în cimitirul oraşului.

Primar al Romanului între anii 1887 - 1898, Gheorghe I.
Draghici
a luptat pentru construirea unui local în care să funcţioneze, mai
târziu, Liceul "Roman-Voda" din Roman. Numele său este menţionat și
lăudat în cartea "Pagini din istoria Liceului «Roman-Voda»".

Paul Strătescu (n.1849 – d.1897) a fost, de asemenea, unul dintre cei mai buni si mai iubiţi primari ai Romanului. Mormântul sau este situat pe aleea principala a
cimitirului "Eternitatea". 

Mauriciu Riegler (n. 1854, Grozești (astăzi comuna Oituz), județul Bacău - d. 7 ianuarie 1925, Roman) a fost un medic și un om politic român, primar al orașului Roman în perioada 1905 -1907.
Rădăcinile familiei Riegler sunt franceze, membri ai acestei familii din Besançon, de credință protestantă, refugiindu-se în anul 1685 în Germania ca urmare a revocării de către Ludovic al XIV‑lea a Edictului de la Nantes. Georges Eduard Riegler, tatăl lui Mauriciu, s-a instalat în Moldova în jurul anului 1850 și s-a căsătorit cu Paulina Wissner cu care a avut opt copii. Mauriciu Riegler și fratele său geamăn, Emanoil Riegler, mai târziu medic, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Iași și membru corespondent al Academiei Române, au fost primii copii ai familiei Riegler. Un alt frate, Paul Riegler (1867 - 1937), a fost medic veterinar, decan al Facultății de Medicină Veterinară din București și fondator al Institutului Pasteur din București (1909).
Mauriciu și Emanoil urmează școala primară la Târgu Neamț, Seminarul „Sfântul Gheorghe” din Roman și liceul la Iași, la Liceului Național. Împreună urmează studiile medicale la Universitatea din Viena și Berlin obținând titlul de doctor în medicină în 1880. La întoarcerea în țară Mauriciu Riegler se stabilește la Roman unde profesează ca medic. Din 1888 a fost profesor la Seminarul Sfântul Gheorghe și la Gimanziul Roman Vodă (profesor de științe naturale și fizică până în anul 1917) din Roman. A dezvoltat rețelele de apă potabilă (prima conductă de aducţiune a apei de la Timișești după un proiect austriac din anul 1906) și de canalizare ale orașului.
 În 1905 au fost construite şi puse în funcţiune primele instalaţii electrice de iluminat public, numărul consumatorilor atingând încă de la început 2000 de abonaţi. Uzina a funcţionat până în 1955, când instalaţiile au fost oprite, întreg consumul orăşenesc trecând pe curent alternativ, provenit de la centralele electrice.
 Modernizarea Romanului în perioada în care acesta a fost primar se vedea în tipul construcţiilor, adaptat cerinţelor civilizaţiei, şi în amenajarea oraşului (până atunci grădinile având un caracter utilitar, fiind amenajate în preajma bisericilor sau a caselor celor mai înstăriţi). În cadrul unei conferinţe organizate la Roman pe 1 martie 2012, Constantin Bălăceanu Stolnici îşi aminteşte cum era oraşul Roman în perioada în care bunicul său Mauriciu Riegler era primar: “Casele erau mici, ca în toate târgurile moldoveneşti, cu maxim două etaje. Am cunoscut perioada iarmaroacelor, a evoluţiei comerciale a târgului Roman. În aceste perioade, exista o efervescenţă în oraş, întreţinută  de la personajele de circ până la dentiştii ambulanţi. În parc exista un chioşc, unde cânta muzica militară. Strada principală nu am mai recunoscut-o. Era o stradă majestuoasă, plină de magazine, cu vitrine care mă atrăgeau ca un magnet”. De asemenea, Riegler a avut o importantă contribuţie pe plan cultural, fiind membru al Societăţii Culturale “Miron Costin”. Datorită lui romaşcanii au avut ocazia să asculte duminica şi în zilele de sărbătoare conferinţele celor mai importanţi cărturari. Mauriciu Riegler a murit pe 7 ianuarie 1925. Deşi societatea a propus în 1990 ca numele lui să fie atribuit unei străzi, autorităţile din acea vreme au refuzat.
Fiica lui Mauriciu Riegler, Ștefania Riegler, este mama academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Emanuel Manea (1863 -1918) primar în anii primului Război Mondial, liberal din 1895, deputat, vicepreședintele comitetului judeţean Roman. A fost devotat muncii agricole, el oferea un exemplu de cum ar trebui prestată această activitate pentru a obţine prosperitate. A murit subit și toţi romașcanii l-au plâns. (9)

Alois Decker (n.30.12.1864 Botoșani – d. 25.12.1945)  primarul care în preajma primului primului război mondial a făcut lacul din parcul Romanului [3](10).
La muzeul de istorie Roman în expoziţia de la corpul A, se află o fotocopie a adresei Asociaţiei cercetașilor din Roman (Cohorta Alexandru cel Bun) din 26 mai 1915 avizată de prefectul judeţului George Kapri, adresată primarului. Acesta avizează favorabil cererea cercetașilor, fiind vizibilă semnătura primarului Alois Deker.
Din presa vremii aflăm că la Roman au funcţionat două cantine în perioada 20 octombrie 1916-30 iunie 1918, aflate sub „direcţiunea Comitetului regional”, pentru a veni în sprijinul familiilor celor mobilizaţi şi a refugiaţilor ardeleni, „în mare parte compuşi din intelectuali (învăţători, preoţi)” şi din ţinuturile ocupate. Cantinele au putut lua fiinţă „mulţumită concursului nepreţuit dat de George Kapri, prefectul judeţului”, secondat de domnii Alois Decker, primarul oraşului, Constantin Moşinschi, Popovici, Podaşcă, revizor şcolar, A. Laver şi Ch. Ştefănescu. Fondurile proveneau din donaţii şi cotizaţii lunare, precum şi din subvenţiile acordate de ministere, între care Ministerul Industriei, dar mai contribuiau, de asemenea, Societatea „Familia Luptătorilor”, „Uniunea Evreilor Pământeni”, Camera de Comerţ şi Sfatul Negustoresc (din donaţiile şi cotizaţiile comercianţilor şi industriaşilor).

C. N. Roiu era primarul Romanului la anul 1918, așa cum menţionează Monica Pescaru (Despre școala românească în anii marelui război – Din istoria orașului Roman, 616 ani de la prima atestare documentară, Ed. Papirus Media, 2008, p.65). ,,Eforia școlară Roman a luat fiinţă la iniţiativa prefectului D. Tacu, primar C. Roiu … cu scopul de a aduna fonduri …”.
Gheorghe Laur a fost primarul Romanului în perioada 1921-1922.


Theodorescu Sandu a fost primar îninte de anul 1933. A fost menţionat în ziarul Cuvântul romanului din data de 30 august 1936, pentru că se făceau alegeri pentru Camera de Agricultură din Roman. ,,În fruntea listei guvernamentale candidează d-ul Sandu Theodorescu, fopst primar al orașului …”.

Primar al Romanului a fost și Constandache Gh., așa cum menţionează un anunţ al Băncii Unirea din Roman (infiinţată în anul 1934). Constandache era vicepreședintele acestei bănci.





Palatul Administrativ din Roman a fost ridicat în mandatul (1933-1937) primarului Gheorghe Moisini. Pentru intelectualitatea romașcană, avocatul Gheorghe Moisini (1894 – 1984) a reprezentat o figură dintre cele mai distinse. Membru marcant al Partidului Național Liberal (PNL) din județul și orașul Roman, în deceniul al patrulea al veacului nostru, perioadă în care președinte al PNL era Ion Manolescu-Strunga – cel care a donat terenul pe care s-a construit, ulterior, palatul administrativ.  Fiul acestuia Nicolae Manolescu Strunga a fost ministru în perioada construirii palatului administrativ. Pentru sprijinul acordat i s-a ridicat un bust în anul 1937 în faţa acestei clădiri, dar după război a fost înlăturat. A fost închis și a murit la Sighet. (11)
 Arhitectul a fost Constantin Moșinschi, de origine poloneză, un om cu mulți bani și moșii întinse, care a ales să se stabilească la noi. Pe moșia pe care o avea la Trifești exista o fermă de ovine și o făbricuță care producea un produs apreciat, numit “unt desert”. La marginea pădurilor pe care le avea la Ghidion, comuna Stănița, își instalase un gater și, de aici, scândurile groase de stejar luau drumul Galațiului. Pe strada Mihai Viteazu, din Roman, Constantin Moșinschi deținea o fabrică de cărămidă a cărei produse erau apreciate în toată țară. De origine
modestă, s-a dedicat servirii legii, în cadrul baroului de avocaţi din Roman.
Din 1938, a decis să renunţe la scena politică. El a fost arestat și deţinut în
anii 1952 - 1954, ca "răsplată" pentru politica sa.

Palatul administrativ a fost și sediul raionului Roman .

Despre construcţia acestei clădirii își amintește profesorul A. M. Ciobanu: Tata era zidar și a lucrat la construcția Palatului Administrativ. Nu existau macarale și toată munca celor care se ocupau de construcție se făcea cu spinarea. Mi-amintesc că mă duceam la Palat să-i duc de mâncare tatei. Când s-a construit etajul clădirii, îl vedeam, deseori, cu un suport din scândură în spate, în formă de «L», în care punea câte 10 – 12 cărămizi, cu care urca pe scări. La acea vreme, Palatul Administrativ mi se părea cea mai impunătoare construcție din oraș“.
Neculai C. Pipă a îndeplinit funcţia de primar al Romanului în perioada 1942-1944. A fost profesor de naturale și medicină, vreme de 32 de ani, la liceu și la seminar. Om politic cu vederi largi, fost deputat și senator, a lăsat urme de bun gospodar: Uzina electrică, pavarea orașului, canalizarea și instalarea conductei de apă. A fost membru a socităţii culturale ,, Miron Costin”(12).
La 1 martie 1942 rostea un discurs prin care enumera ce trebuie făcut: o piaţă de desfacere a produselor agroalimentare, o baie comunală, un palat cultural (cu cinematograf, sală de teatru și muzeu), terminarea bisericii Sf. Constantin și Elena, indiguirea râului Moldova, dotarea perfectă a serviciilor edilitare.
În anul 1942 antisemitismul și rasismul erau politici de stat; astfel primarul Pipă a afișat pe stâlpii din oraș raţiile de zahăr ale evreilor și ţiganilor; 100 respectiv 200 grame pe lună (creștinii aveau 500 grame).
A fost arestat de regimul comunist. Redăm FIȘA MATRICOLĂ PENALĂ din 25.03.1946 și verso acesteia. La rubrica Descrierea pe scurt a faptului se menţiona: Am fost primarul orașului Roman în timpul războiului.

Constantin A. Dimitriu (1899-1979) primar desemnat de Administraţia legală românească de la Bucureşti (Moldova avea regim de ocupaţie militară sovietică) în perioada octombrie 1944 – mai 1945.
 S-a născut la Roman, ca fiu al lui Andrei M. Dimitriu, fost director de Poliţie, şi al Mariei Vasiliu, botezată de Vasile Alecsandri (tatăl ei fiind administrator al unei moşii a poetului). Urmează Şcoala primară nr. 4 (Grădinescu) din Roman şi liceul „Roman-Vodă”(promoţia 1917).
           După Primul Război Mondial pleacă la Bucureşti, unde frecventează la Universitate, cursurile Facultăţii de Ştiinţe (Institutul Electrotehnic), decan, marele fizician acad. Dragomir Hurmuzescu. Pentru puţin timp va fi preparator, după care devine funcţionar tehnic în Ministerul de Finanţe. Din motive familiale se întoarce la Roman, unde îl găsim profesor de fizico-chimice la liceul „Roman-Vodă”(1928-1931). Organizează laboratoarele celor două discipline, riguros şi pasionat, ceea ce îi atrage aprecierea elogioasă a directorului Ilie Bâcu. În deceniul patru al secolului trecut urmează cursurile Facultăţii de Drept la Universitatea Mihaileană din Iaşi.
O perioada lungă va fi şeful Serviciului Contencios Administrativ din Primaria Roman, prilej cu care va elabora regulamente de taxe şi impozite comunale şi de funcţionare a departamentelor instituţiei. Va câştiga un spectaculos proces de recuperare a unor obligaţii financiare către primărie ale fabricii de zahăr.
Din octombrie 1944 este  primar al oraşului Roman, fiind însărcinat si cu evacuarea, gestionarea şi ordonanţarea administraţiei oraşului, ca urmare a ocupării Moldovei de către trupele sovietice. A condus Primăria oraşului Roman, inclusiv în perioada refugiată la Alexandria (Teleorman), în numele guvernului român legal de la Bucureşti. A exercitat mandatul de primar în intervalul 1944 - mai 1945, când a fost demis de administraţia comunistă.
Ulterior s-a retras în avocatură până în 1948, când a fost radiat din Baroul de avocaţi pentru activitate împotriva orânduirii socialiste. A fost deţinut politic, iar la ieşirea din închisoare a fost muncitor, laborant, planificator, iar în ultimii ani profesor la Hălăuceşti (până în 1963, când s-a pensionat). A fost membru PNT încă din 1926 şi veteran de război, decorat cu medaliile: „Serviciul credincios”şi „Centenarul Regelui Carol I”.
A fost căsătorit cu Smaranda Dimitriu (1921-2009), profesoară de vioară la Şcoala de Muzica din Roman. Împreună au avut doi băieţi gemeni (promoţia 1963 a CNRV): Sorin Dimitriu, prof. univ. dr. ing. la Universitatea Politehnica Bucureşti, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, fost deputat, ministru de mai multe ori, preşedinte FPS, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiintă. Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „G. Enescu” Bucureşti, fost Preşedinte-Director General al Radioului Public (SRR), fost secretar de stat.
Primarul C. A. Dimitriu a decedat la 18 august 1979 în Bucureşti şi este înmormântat la cimitirul Belu.
N.a. La muzeul din vila Hogaș a Colegiului naţional Roman-Vodă am văzut poza primarului C. A. Dimitriu, neexistând informaţii despre acesta pe internet sau alte surse. La solicitarea noastră am primit textul și fotografia de mai sus de la domnul Sorin Dimitriu – fiul acestuia; pentru care îi mulţumim.
Tot la muzeul din vila Hogaș există poza fratelui primarului C.A. Dimitriu – inventatatorul Ioan A. Dimitriu. (n. 1897 - d. 25 octombrie 1975, București) a fost un inventator și un inginer român. A inventat în 1915 un avion denumit IAD I (inițialele sale) cu motor în doi timpi, cu dublu efect, de 60 HP. Bombardarea din Zeppelinuri după 1916 a hangarelor de la Băneasa a distrus prototipul acestui avion. O nouă variantă din 1919, denumită IAD II, a unui avion cu aripi batante (ornitopter) a rămas doar în faza de proiect.
În 1918 termină Școala de Ofițeri de Rezervă din Dorohoi. Devine aghiotantul generalului român Theodor Pirici, cel care a eliberat Ardealul. Participă pe 4 august 1918 la eliberarea Ungariei de sub dictatura sovietică a lui Bela Kun.
În 1919-1923 se specializează în inginerie mecanică la Paris. Aici, în 1922, brevetează Aparatul de direcție destinat învățării conducerii automobilelor. Tot în străinătate deschide școli pentru specialiști în automobile. Școlile IAD din România (București, Chișinău, Iași, Cernăuți, Galați, Roman, Reșița) erau administrate de fratele său, Constantin A. Dimitriu(1899-1979). În 1923 deschide astfel de școli în Cehoslovacia, apoi în 1924 în Italia.
În 1925 a realizat un receptor radio cu baterii, singurul sistem de alimentare pe atunci al receptoarelor de radio. Ulterior deschide școli care funcționau cu două departamente: automobile și radio, în total 106 școli în 17 țări europene.

 

         Perioada comunistă

Preţuiţi sau huliţi de romașcani, foștii prim-secretari ai Comitetului Municipal al Partidului Comunist Român s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin ordine ce au schimbat viaţa urbei, prin rigoarea impusă funcţionarilor administraţiei locale, prin construirea unor secţii de fabrici sau prin vorbe goale spuse romașcanilor în speranţa obţinerii unui mandat de șef al orașului. De la penultimul prim-secretar al "partidului unic" și până la actualul primar, șefii orașului au marcat, într-un fel sau altul, istoria Romanului.

Primarul C. Cainer (un mare iubitor de animale și un împătimit vânător) în anul 1962 solicita Sfatului Popular al Regiunii Bacău înfiinţarea Muzeului de știinţe naturale și un parc zoologic în Roman, căci muzeul de istorie era în plină dezvoltare.(13)

Olaru Neculai  a fost primarul Romanului în perioada 1968 – 1969. A participat la festivităţile de omagiere a 150 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad, când s-a dezvelit statui marelui agronom în parcul orașului.
 Cu acestă ocazie a rostit un discurs. (14)

Clement Alexandru, considerat de unii dintre romașcani ca fiind cel mai cinstit "șef" pe care urbea l-a avut înainte de Revoluţia din 1989.

Ion Vlad s-a născut la 4 martie 1929 și a venit în Roman în anul 1957, ca muncitor la Uzina de Țevi. A fost lider sindical, după care a fost promovat în funcţii de partid. Între 1969 și 1979, a fost prim-secretar al Comitetului Municipal PCR Roman și prim-vicepreședinte al Consiliului Popular al Municipiului Roman, de numele său legându-se cel puţin jumătate din edificiile noi ale Romanului: blocurile de pe strada Rahovei și Tineretului, cele din zona abator și piaţa Republicii, casa de cultură, școala nr. 5 și 11, grădiniţa de pe Smirodava și ansamblu pietonal (n.a. text sugerat de fiica sa Letiţia Ilac, care ne-a pus la dispoziţie și poze).
Între 1979 și 1982 a fost vicepreședinte al Consiliului Popular al Judeţului Neamţ. Apoi a fost în aceeași funcţie la judeţul Vaslui (1982-1989).

Penultimul prim-secretar al Comitetului Municipal al Partidului Comunist Român și presedinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Roman, Marin Apetrei a condus orașul în perioada octombrie 1979 - aprilie 1985. Mandatul său este legat în mod direct de construirea Laminorului de 20 de ţoli de la fabrica de ţevi din Roman, dar și de construirea mai multor instituţii din municipiu: Școala 5, Spitalul Nou sau sediul firmei de confecţii Smirodava.

La 22 decembrie 1989 ca în toată ţara și la Roman s-a instalat Comitetul de salvare naţională, în frunte cu Lucan Ioan – general în rezervă. La 24 decembrie 1989 conducerea operativă a Romanului era Consiliul Frontului Salvării Naţionale din care au făcut parte economistul Nicu Vântu și medicul Octavian Cârstea.

   Perioada post-comunistă

 

   Primul primar postrevoluţionar al Romanului a fost inginerul Constantin Rugină. Ocupant al scaunului de primar pentru o perioada destul de scurtă - ianuarie - august 1990 - inginerul Rugina s-a întors apoi la fabrica de ţevi din Roman, ca șef al serviciului de producţie. În perioada 1992 - 1996 a fost consilier local, membru in conducerea Partidului Renașterii Judeţelor Abuziv Desfiinţate. Deși se afla acum în lumea celor drepţi, Constantin Rugina a rămas în memoria romașcanilor ca fiind o persoana hotărâtă în decizii și cu mare "priză" la populaţie.

Mihai Macrinici  colonel în rezervă, a fost primarul Romanului în perioada august 1990 - martie 1991. Primul liberal romașcan postrevoluţionar aflat în funţia de cap al urbei a impus în administraţia locală ordinea și rigoarea, la fel ca într-o unitate militară. Din acest motiv, Mihai Macrinici nu a fost foarte iubit de funcţionarii Primăriei, însă a fost pretuiţ de cetăţenii Romanului. De altfel, fostul primar este singurul care, din demnitate, și-a dat demisia din funcţie, după ce a decis ca modul în care a fost educat de armata nu mai este compatibil cu "evoluţia" societăţii și cu dispoziţiile contradictorii și conjuncturale transmise de la nivel central. (15)
Inginerul Vasile Adăscaliţei, fost viceprimar al Romanului imediat după Revoluţie, a devenit primar al municipiului în perioada iunie 1991 - februarie 1992. S-a născut la Secuieni (judeţul Neamţ) în anul 1951.
Munca de primar nu a fost deloc ușoara pentru fostul șef de plan de la Umaro: romașcanii încă mai confundau noua administraţie cu fostul "partid unic", aveau nevoie de locuinţe și de butelii de gaz, dar și de alimente și bunuri. Ca primar, Vasile Adascalitei a reușit să obţină fondurile necesare pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă din oraș și a aprobat construirea pe terenul municipiului a Seminarului Franciscan. Tot Vasile Adăscaliţei a sprijinit deschiderea primelor consignaţii din municipiu - cele patronate de Sorin Ovidiu Vintu si de Gelu Teodorescu.
Bun organizator și psiholog în munca cu oamenii, considerat ,,băiat de comitet”, ulterior i s-a încredinţat o responsabilitate la nivel judeţean.

Otto Helmut Mayerhoffer   a fost primul primar ales prin vot (mandat 1992-1996), în urma unui scrutin liber, după 6 decenii. Oamenii l-au ales ţinând cont de originea sa, știind că germanii  sunt foarte buni gospodari. (14)
Spre deosebire de unii dintre predecesorii săi, s-a remarcat prin sensibilitate și modestie. Cu toate acestea, el nu a avut rezultate notabile în calitate de șef al urbei. Conducerea centrală a ţării era PDSR-istă iar el era liberal.
Printre altele, Otto Mayerhoffer a încercat să privatizeze Ștrandul Municipal, de care era interesat, la acea vreme, Sorin Ovidiu Vintu. Tentativa de privatizare a ștrandului a eșuat.
Otto Mayerhoffer, primul primar ales prin vot de romaşcani, a murit sâmbătă, 10 ianuarie, la aproape 72 de ani.

Ion Vlad este singurul care a ocupat funcţia de primar al Romanului și în perioada comunistă, și în cea de după Revoluţie (1996-2000). După 1990 s-a pensionat și s-a retras de la Vaslui la Roman. În 1996 s-a înscris în PDSR și a fost ales ca primar al municipiului Roman, iar in ultimii doi ani a fost consilier municipal PSD. A modernizat hala centrală și piaţa mare, a început ruta ocolitoare a orașului.
Considerat de romașcani ca fiind un bun gospodar și un om cu experienţă, Ion Vlad s-a confruntat cu problemele generate de situaţia economica a municipiului, în perioada de tranziţie. Încercarile sale de a dezvolta municipiul au fost blocate și de faptul ca, la acea perioada, la conducerea ţării se aflau oponenţii politici ai PSDR - partid din care acesta făcea parte.
A decedat la 17 iulie 2002, fiind înmormântat în cimitirul orașului.

Dan Ioan Cărpuşor, primar în perioada 2000-2008. Născut la data de 9 februarie 1956, în localitatea Băiţa-Nucet din judeţul Bihor, a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi"  Iaşi şi a ajuns primar al municipiului Roman în anul 2000, după al doilea tur de scrutin, fiind reales în anul 2004, ca reprezentant al aceluiași partid politic. Romașcanii își amintesc, din iniţiativele sale, mai ales modernizarea Parcului Municipal, rezolvarea problemei apei potabile din municipiu, diverse manifestări precum "Festivalul Berii" sau "Ziua Romanului", dar și sprijinul acordat echipei de handbal HCM Roman.

Dan Laurențiu Leoreanu (n. 5 august1965, Roman) este un polician român, de profesie profesor de matematică - informatică.
Cursurile primare, gimnaziale și liceale le face în Roman. A absolvit facultatea de matematică din cadrul Universităţii ,, Al. I. Cuza” din Iași.
Profesor și director de școală, multă vreme a demonstrat că are calităţi deosebite de manager, pentru că a frecventat cursuri de specializare. În anul 2007 a absolvit, la Universitatea ,,Petre Andrei” din Iași, facultatea de drept, specializarea Știinţe juridice; în anul 2009 facultatea de Știinţe Economice la Universitatea de Stat din Bacău; în anul 2011 a absolvit facultatea de drept din cadrul universităţii Danubius din Galaţi, specializarea Drept și Administraţie Publică Europeană.

Este primar al municipiului Roman din anul 2008 până astăzi. A fost membru PDL până în octombrie 2014, când se retrage din PDL devenind independent, până în octombrie 2015, când devine membru PNL.
Între realizările sale se remarcă microhidrocentrala de pe râul Moldova, a doua mare investiţie derulată în Roman după 1990, sprijinirea înființării unității de producţie a TRW România, începerea lucrărilor de consolidare și reabilitare la corpul B de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, reabilitarea şi modernizarea ştrandului, extinderea reţelelor de apă şi canalizare sau amenajarea noilor parcări din municipiu, continuarea lucrărilor de restaurare la Biblioteca George Radu Melidon, modernizarea spitalului.
A militat cu multă dăruire și energie pentru modernizarea urbei, creșterea gradului de confort și  civilizaţie, salvarea și punerea în valoare a unor zone și monumente istorice, încurajarea și afirmarea valorilor știinţifice și culturale locale. (nota autorilor; textul nostru mai dezvoltat a fost remis domnului primar și a fost acceptat acesta).

Orașe înfrățite cu Romanul
Municipiul Roman a semnat, de-a lungul timpului (deci în timpul a mai mulţi primari), pacte de amiciție și înțelegeri de cooperare cu următoarele comunități:

 Tielt  Belgia (din 5 iulie 2009)
 Cortona  Italia (din 4 octombrie 2009)
 Grugliasco  Italia (din 21 mai 2010)
 Dilijan  Armenia (din 17 mai 2012)
 Gedera - Israel
  Edineț - Republica Moldova (din 17 mai 2011)
  Camenița - Ucraina (25 noiembrie 2011)
   Ștefan Vodă - Republica Moldova (din 17 mai 2013)
   Sunchang - Coreea de Sud (24 octombrie 2013))

Atribuţiile actuale ale primarului:
Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalţi conducatori ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărâtorilor consiliului judeţean, în condiţiile legii.

Stema municipiului Roman
Pentru a întregi istoria primarilor și a primăriei orașului redăm stema acestuia.

A apărut în Monitorul Oficial al României Hotărârea Guvernului nr. 494/2010 prin care s-a aprobat noua stemă oficială a municipiului Roman. În anexa hotărării se prevede ca "stema municipiului Roman se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp roșu se află un cap de mistreţ cu colţi de argint, redat în profil, spre dreapta. Scutul este trimbrat de o coloana murala de argint cu 5 turnuri crenelate." În continuare în anexă se detaliază și semnificaţia elementelor componente ale stemei: " capul  de  mistreţ este cea mai veche reprezentare  heraldică  a localitaţii", iar "coroana murala cu 5 turnuri semnifică  faptul  ca localitatea are rangul de  municipiu." 
      Constatăm că până la urma a fost aprobata stema autentică a orașului, dar surprinde totuși că pentru adoptarea unei steme cunoscute de 600 de ani a fost nevoie de o perioada de peste 20 de ani (diferitele conduceri ale Primăriei Roman au eșuat în încercarea de a aproba o stemă pentru orașul Roman, propunerile făcute fiind respinse pe rând de către heraldiștii din Iași datorita lipsei de profesionalism a iniţiatorilor), ceea ce este semnificativ din păcate pentru eficienţa administraţiei publice din România. 
      Putem spune că regretăm opoziţia din trecut manifestată de administraţia publică locală faţă de simbolul tradiţional al orașului Roman (simbolul  celor 7 turnuri ale coroanei murale).
         Romanul are un drapel și un imn.

Prin prezentul articol s-a încercat prima prezentare a primarilor din Roman; dar desigur că se mai pot aduce nume și informaţii noi.

Biografie

1 Gheorghe Radu – Contribuţii la istoria judeţului Neamţ. Ed. Cetatea Doamnei, 2008, p. 231
2 Monitorul oficial nr.87 bis din 13 aprilie 1948
3 Buletinul oficial nr 65 din 29 oct. 1986
         4 Istoria orașului Roman 1392-1992. Societatea culturală ,,Roman 600”, Roman, 1992, p.30-32
         5 Cornelia Gherman șI Doru Mihăiescu – Biserica Sf. Gheorghe” din Roman 1768-2008. Ed. Rovimed Publishers, 2008, p.63
6  Necrologul lui Paul Străjescu din ziarul „Romanu” (director Emanuel Arghiropol), Anul VIII, no. 11, duminică 15 februarie 1887: Paul P. Străjescu
         7 Minodora Ursachi – Istoricul clădirii muzeului de artă din Roman. Studia Romanensia XII, Ed. Papirus Media, Roman 2014, pag.117-124
         8  Natalia Rusu – Însemnări despre comunitatea armeană din Roman. Ed. Ararat, 2013, p.48 șI 60
         9 Gazeta de Roman, 15 septembrie 1994 .  Scrisoarea doamnei Ciuntu Abras domnului Paul Schwartz din Tel Aviv  trimisă în anii '60-'70
10 Mihaela Tihon – Marius Neculai – Personalităţi romașcane, Ed. Serafica, Roman 2012, pag. 111
11 Istoria orașului Roman, op. cit., p. 274-275.
         12 V. Ursachi – Muzeul de istorie din Roman -50 de ani. Roman, 2007, p.17
13 Aurel Harșian - Urmașii îi cinstesc memoria. În  ,,Ion Ionescu de la Brad, aniversarea a 150 de ani de la naștere” Bacău 1968, pagina 417.
         14 Mihai Andone Delahomiceni – Pagini din istoria Romanului 1989 – 2004.Editura Grafit Bacău, 2007, pag. 426
15 Idem, p. 428-429









[1] Și cei din perioada comunistă care au îndeplinit această funcţie; președinţii sfatului popular orășenesc și primii secretari ai comitetului municipal de partid Roman

[2] S’a născut la Iassy în anul 1848 luna Noemvrie în 22 zile, din părinţi: Petru Străjescu coborâtor al unei vechi şi ilustri familii, recunoscute în Istoria ţerei, şi Eugeniea Mavrogheni, sora Dlui Petru Mavrogheni, plenipotenţiar al ţerei la Wiena.
Era în anul 1872 când, bucurându-se deja de o bună opiniune, se căsători cu Olimpia Macarovici, una din fiicele celei mai vechi şi onorabile familii din Roman. De aice, Străjescu se stabili cu totul în Roman. Nu târziu, căpătând încrederea Romaşcanilor, fu ales în 1876 primar al oraşului Roman. Aceasta este una din cele mai frumoase epoce ale vieţii sale. În această calitate, Străjescu a avut ocasiunea să-şi pună la lucru toate predisposiţiunile sale, care avură de resultat nenumărate îmbunătăţiri de la care a şi pornit progresul dobândit până astăzi în reformarea şi propăşirea oraşului Roman.
Pe timpul resbelului din 1877, Străjescu fiind primare şi comandant al gardei civice, devenise în acelaşi timp omul cel mai filantrop, împărţind timpul său între datoriile funcţiunilor sale şi căutarea şi ajutarea bolnavilor militari care se internau în spitalul anume înfiinţat în Roman pentru acest sfârşit. Acestui zel, Străjescu datoreşte decoraţiunile: Sf. Ana rusească, Tacova serbească, Apărătorii Independenţii şi Steaua României în gradul de oficier. Pe urmă în 1883 şi în 1884, Străjescu fu succesiv onorat cu sufragiile alegătorilor colegiului II din Roman, alegându-l deputat, demnitate în care a şi rămas până la sfârşitul său.
Paul P. Străjescu era un om corpolent, de o înfăţoşare bărbătească, cu privirea vie şi blândă, o figură deschisă, pe care se citea inteligenţa şi energia: vesel cu un exterior complectamente plăcut. Nimic în persoana lui nu lăsa să se bănuească germenul vreunui morb şi cu atâta mai puţin ceva care să merite o temere serioasă La 23 Ianuarie anul curent, s-a dus la Bucuresci, luând parte la lucrările Camerei, de unde s-a întors la Roman într-o stare deplorabilă, în dimineaţa a 6-a a curentei, iar Duminică 8 Februarie 1887, la orele 11 noaptea, a încetat din viaţă în mijlocul familiei neconsolate, sprijinit de braţul soţiei sale sdrobite de durere şi încunjurat de 5 copii mici, a căror privire storcea lacrimi din ochii cei mai împietriţi.


[3] Avea un lac artificial care la vremea lui facuse senzatie, in preajma primului razboi mondial. Erau bărci, se vaslea in jurul unei insule traversata de un pod cu arcada. Era creatia "extravaganta" a primarului epocii, farmacistul Alois Decker si, pentru forma stranie a locului, fusese poreclit "bide-ul doamnei Decker". Cand s-a marit gradina pana la aleea cimitirului, s-au construit un bazin si un pavilion, inspiratii ale inginerului Otto Schmautz. Familia Schmautz, originara din Transilvania, a fost o dinastie care a mobilat Romanul fara prea multa fantezie.